Antena Căutare

Articole despre ardeal

Copioii Românești de Ardeal, în direct, la Super Neatza

Copioii Românești de Ardeal, în direct, la Super Neatza

Copoiul Românesc de Ardeal este singură rasă de vânătoare românească. Apariția acestei rase a fost determinată de calitățile climatului de teritoriu și de condițiile de vânătoare.

Joi, 22.04.2021, 10:41
Cluj-Napoca vine puternic din urmă şi suflă în spatele Bucureştiului. Se va construi metrou şi în inima Ardealului

Cluj-Napoca vine puternic din urmă şi suflă în spatele Bucureştiului. Se va construi metrou şi în inima Ardealului

No, când vine metroul şi la Cluj? Întrebarea ardelenilor are de azi un răspuns - peste 11 ani, că ce atâta grabă. Lăsând gluma la o parte, primii paşi pentru realizarea proiectului de 1 miliard de euro au fost făcuţi. Dacă lucrarea va fi...

Joi, 29.10.2020, 19:22
Robert Târnăveanu, cel mai iubit artist al Ardealului, se răsfaţă, împreună cu familia, într-un palat de poveste

Robert Târnăveanu, cel mai iubit artist al Ardealului, se răsfaţă, împreună cu familia, într-un palat de poveste

Cel mai iubit artist al Ardealului se răsfaţă, împreună cu familia, într-un palat de poveste. Pereţi strălucitori, candelabre impozante şi mobilier de cea mai înaltă calitate. Asta se ascunde în vila spectaculoasă a lui Robert Târnăveanu.

Luni, 28.09.2020, 17:11
La plăcinte înainte, în inima Ardealului

La plăcinte înainte, în inima Ardealului

La plăcinte înainte, spune o vorbă din popor. iar dacă o luăm în serios, trebuie doar să ţinem drumul spre Sibiu şi vom ajunge la timp la ''Festivalul de Plăcinte şi Merinde.'' Weekendul acesta, Piaţa Habermann s-a transformat într-un...

Sambata, 26.09.2020, 08:59
Ocna Sibiului, litoralul Ardealului

Ocna Sibiului, litoralul Ardealului

Complexul Balnear a fost pregătit pentru turişti şi au fost luate toate măsurile necesare în vreme de pandemie.

Sambata, 01.08.2020, 13:25
Cum a reușit Angela Rusu sa slăbească aproape 30 de kg! Ce dietă simplă a folosit artista! | VIDEO

Cum a reușit Angela Rusu sa slăbească aproape 30 de kg! Ce dietă simplă a folosit artista! | VIDEO

Angela Rusu, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară, a reușit, în mai puțin de doi ani, să scape de 26 de kilograme cu o dietă personalizată, foarte simplă.

Joi, 02.07.2020, 09:09
Star News. Consuela di Monaco s-a refugiat în România din cauza coronavirusului, iar acum nu mai poate pleca

Star News. Consuela di Monaco s-a refugiat în România din cauza coronavirusului, iar acum nu mai poate pleca

De teama virusului ucigaş, Consuela di Monaco a fugit din Italia şi s-a refugiat în Ardeal. Iar conform măsurilor de urgenţă luate de autorităţi nu se poate întoarce în Peninsulă şi pierde contracte şi bani.

Luni, 09.03.2020, 15:02
Rambo de România dă cu bombe în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani! Neluțu Măgurean are remediu pentru coronavirus: E un fel de kerosen, se face în Ardeal și are 50 de grade!

Rambo de România dă cu bombe în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani! Neluțu Măgurean are remediu pentru coronavirus: E un fel de kerosen, se face în Ardeal și are 50 de grade!

Neluțu Măgurean, celebrul artist supranumit și Rambo de România, vine în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani cu o armă de jucărie și susține că are și remediu pentru coronavirus.

Joi, 27.02.2020, 10:53

Joi, 27.02.2020, 10:35
De ziua iubirii se sărbătoreşte şi slănina! Slana Fest a ajuns la a 9-a ediţie!

De ziua iubirii se sărbătoreşte şi slănina! Slana Fest a ajuns la a 9-a ediţie!

În Ardeal, de ziua iubirii se sărbătoreşte şi slănina! Slana Fest este deja la a 9-a ediţie şi îi reuneşte pe cei mai pasionaţi producători.

Vineri, 14.02.2020, 17:56

Vineri, 14.02.2020, 16:45
Fantoma fetei mai bântuie și astăzi beciurile din subteran. Povestea cetății bântuite din Ardeal, construită pe locul unde cu secole în urmă se afla o cetate dacică

Fantoma fetei mai bântuie și astăzi beciurile din subteran. Povestea cetății bântuite din Ardeal, construită pe locul unde cu secole în urmă se afla o cetate dacică

Cetatea Ardud, din județul Satu Mare este una dintre cele mai renumite fortărețe, ce a jucat un rol important în istoria Transilvaniei și în jurul căreia s-au țesut numeroase legende, deși, localnicii cred că aceste legende ar avea și un sâmbure de adevăr.

Miercuri, 22.01.2020, 10:23
Smiley News - Neatza cu Răzvan și Dani. Ardeleanul care vrea să urce pe scara rulantă care coboară!

Smiley News - Neatza cu Răzvan și Dani. Ardeleanul care vrea să urce pe scara rulantă care coboară!

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", a prezentat un clip cu un ardelean care vrea să urce pe scara rulantă care coboară!

Vineri, 17.01.2020, 08:58
Turiști colindați de junii Sibiului în a doua zi de Crăciun

Turiști colindați de junii Sibiului în a doua zi de Crăciun

A doua zi de Crăciun a adus în Mărginimea Sibiului un obicei spectaculos şi foarte vechi. Turiştii cazaţi în pensiunile din Gura Râului au fost colindaţi de cetele junilor. Unii dintre ei au recunoscut că nicăieri nu sunt obiceiuri mai...

Joi, 26.12.2019, 16:24
Prăjiturile tradiționale, adaptate vremurilor

Prăjiturile tradiționale, adaptate vremurilor

Mai sunt doar două zile până la Crăciun iar în case gospodinele muncesc de zor în jurul cuptoarelor. Cozonaci, biscuiţi,sau prăjituri cu nucă sunt doar câteva din bunătăţile pe care mâinile harnice le pregătesc.

Luni, 23.12.2019, 20:10
Prăjiturile tradiționale, adaptate vremurilor

Prăjiturile tradiționale, adaptate vremurilor

Mai sunt doar două zile până la Crăciun iar în case gospodinele muncesc de zor în jurul cuptoarelor. Cozonaci, biscuiţi,sau prăjituri cu nucă sunt doar câteva din bunătăţile pe care mâinile harnice le pregătesc. Şi cum fiecare regiune a...

Luni, 23.12.2019, 16:31
Acces Direct. Dinu Iancu Sălăjanu, secrete de familie: Am simțit chemarea cântecului încă de la 16 ani

Acces Direct. Dinu Iancu Sălăjanu, secrete de familie: Am simțit chemarea cântecului încă de la 16 ani

Dinu Iancu Sălăjanu ar fi putut fi urmaşul lui Placido Domingo, dar multă lume îl cunoaşte drept urmaşul lui Furdui Iancu! Dinu Iancu Sălăjanu sau craiul din Zalău nu este doar un simbol pentru cântecul istoric românesc, ci şi un soţ...

Vineri, 18.10.2019, 17:49
S-a rugat la moaștele Sfintei Parascheva, după ce a părăsit-o logodnicul pentru o altă femeie. La puțin timp după, o minune s-a întâmplat

S-a rugat la moaștele Sfintei Parascheva, după ce a părăsit-o logodnicul pentru o altă femeie. La puțin timp după, o minune s-a întâmplat

O tânără din Ardeal s-a rugat la moaștele Sfintei Parascheva, după ce logodnicul ei a părăsit-o pentru o altă femeie. Ceea ce s-a întâmplat apoi a surprins-o.

Vineri, 04.10.2019, 07:25
Magiunul de prune, desertul fără zahăr din Ardeal. Cum îl prepară gospodinele

Magiunul de prune, desertul fără zahăr din Ardeal. Cum îl prepară gospodinele

E forfotă mare în livezile de pruni din Ardeal! Cu mic cu mare, toată lumea culege şi fructele cele mai mari şi mai coapte. Din ele, gospodinele vor face unul dintre preparatele favorite ale locuitorilor din această parte de ţară: magiunul de...

Luni, 23.09.2019, 16:31
Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana

Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana

Potrivit publicaţiei, arhitectura şi peisajele Ardealului sunt la fel de frumoase precum cele ale italienilor. Ca şi în cazul Toscanei, localităţile pitoreşti din Transilvania i-au atras pe nobilii englezi care şi-au dorit automat şi...

Luni, 26.08.2019, 16:32
Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal a început!

Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal a început!

Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal a început! Zeci de mii de credincioşi s-au adunat la Mănăstirea Nicula, acolo unde se sărbătoreşte hramul Adormirii Maicii Domnului.

Miercuri, 14.08.2019, 17:04

Miercuri, 14.08.2019, 16:18
Bucătăria tradiţională revine în preferinţele românilor

Bucătăria tradiţională revine în preferinţele românilor

Bucătăria tradiţională revine în preferinţele românilor, iar restaurantele fac tot posibilul să pună în farfurii gustul de odinioară. Reţete din inima Banatului sau a Ardealului sunt pregătite în bucătării moderne şi sunt apreciate nu...

Duminica, 04.08.2019, 19:38
Dezlegare la peste în avans, în Ardeal

Dezlegare la peste în avans, în Ardeal

Se apropie dezlegarea la peşte, însă mulţi oameni n-au mai avut răbdare până marţi, aşa că au furat startul şi au mâncat pe săturate la unul dintre cele mai recunoscute târguri din Ardeal. Pentru cei care vor să prindă peştele cu mâna...

Duminica, 04.08.2019, 19:32
Campania Observator: Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea? Mediterana din Ardeal, un lac de un turcoaz ireal

Campania Observator: Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea? Mediterana din Ardeal, un lac de un turcoaz ireal

Ne pricepem de minune să dăm cu piciorul ocaziilor de a ne promova mai bine ţara. Şi de a face bani din turism. Iar lista cu eşecuri este extrem de lungă. În judeţul Cluj, spre exemplu, stă ascunsă după nişte dune înalte de nisip Laguna...

Vineri, 02.08.2019, 19:34
A început a şasea ediţie a Festivalului Haferland din inima Ardealului

A început a şasea ediţie a Festivalului Haferland din inima Ardealului

A început a şasea ediţie a Festivalului Haferland din inima Ardealului

Vineri, 26.07.2019, 14:35
Satul Viscri din Ardeal cucerește lumea

Satul Viscri din Ardeal cucerește lumea

Prinţul Charles se dovedeşte a fi un adevărat ambasador al Transilvaniei! Bineînţeles, în fruntea obiectivelor turistice vizitate de străini se află satul Viscri, acolo unde Alteţa Sa are o casă. Aşa se face că în satul din Ardeal au ajuns...

Joi, 18.07.2019, 16:33
Festival gastronomic în Ardeal

Festival gastronomic în Ardeal

Gastronomia s-a născut la sat, iar viaţa autentică şi mâncarea cu gust este tot acolo. Pentru că ne-am obişnuit deja cu fabuloasele brunchuri transilvănene, mergem astăzi la Saschiz unde gazda a fost o ceainărie.

Sambata, 06.07.2019, 21:49

Sambata, 06.07.2019, 19:41
Supă de fructe, un mic dejun răcoritor

Supă de fructe, un mic dejun răcoritor

Sunt răcoritoare, aromate şi reprezintă un adevărat cocktail de vitamine. Perfecte pentru zilele călduroase de vară, supele de fructe le înlocuiesc cu succes pe cele clasice de legume. Este o nouă modă printre cei care au adoptat un regim de viaţă sănătos.

Vineri, 05.07.2019, 20:11
Supă de fructe, un mic dejun răcoritor

Supă de fructe, un mic dejun răcoritor

Sunt răcoritoare, aromate şi reprezintă un adevărat cocktail de vitamine. Perfecte pentru zilele călduroase de vară, supele de. fructe le înlocuiesc cu succes pe cele clasice de legume. Este o nouă modă printre cei care au adoptat un regim de...

Vineri, 05.07.2019, 19:33
Răsfăţ culinar în Bistriţa-Năsăud. Zeci de vânători din Ardeal s-au întrecut într-un concurs savuros

Răsfăţ culinar în Bistriţa-Năsăud. Zeci de vânători din Ardeal s-au întrecut într-un concurs savuros

La umbra copacilor, zeci de vânători din Ardeal şi-au aşezat ceaunele şi s-au întrecut într-un concurs savuros. Din carne de vânat şi condimente alese au ieşit preparate delicioase. Principalul ingredient, spun ei, este însă pasiunea.

Duminica, 30.06.2019, 09:08
Plăcinta creaţă, un deliciu ardelenesc

Plăcinta creaţă, un deliciu ardelenesc

Dacă tot suntem în vremea vacanţelor, vă propunem acum o călătorie în inima Ardealului. Şi nu una oarecare, ci una gastronomică. Una dintre specialităţile locale care îmbie în acest sezon este plăcinta creaţă. Dospită atent, umplută...

Duminica, 23.06.2019, 08:15
Florina Oprea cântă, la Neatza cu Răzvan și Dani, melodia După badea-npiedicat

Florina Oprea cântă, la Neatza cu Răzvan și Dani, melodia După badea-npiedicat

Invitată la "Neatza cu Răzvan și Dani", Floriana Oprea, cântăreața de muzică populară, a cântat melodia "După badea-npiedicat".

Luni, 10.06.2019, 10:54
Chefi la Cuțite. Familia Cilică a venit cu reţete ardeleneşti ca la mama acasă

Chefi la Cuțite. Familia Cilică a venit cu reţete ardeleneşti ca la mama acasă

Familia Cilică, formată din Florin, Cristina, Oana Matei și Patricia Moldovan, au venit la "Chefi la Cuțite" să-i cucerească pe jurați cu un preparat tradițional ardelenesc.

Marti, 21.05.2019, 19:11
Capitala rock-ului clasic românesc a fost, pentru o seară, în inima Ardealului

Capitala rock-ului clasic românesc a fost, pentru o seară, în inima Ardealului

Zilele oraşului Târgu Mureş au adunat fanii şi nostalgicii care au vrut să audă din nou hiturile trupei Phoenix. Nu au lipsit din peisaj grătarele încinse şi focul de artificii. Aproximativ o sută de mii de oameni estimează organizatorii că...

Luni, 20.05.2019, 07:45
Un castel de legendă din inima Ardealului ar putea fi considerat cel mai inedit calendar din câte există

Un castel de legendă din inima Ardealului ar putea fi considerat cel mai inedit calendar din câte există

Imaginaţi-vă că aţi putea privi fiecare răsărit printr-o altă ferastră. Imaginaţi-vă că aţi putea locui în fiecare săptămână a anului într-o altă cameră. Acum imaginaţi-vă ca toate aceste lucruri să se întâmple sub acelaşi...

Luni, 29.04.2019, 16:30
Ardelenilor le place vinul alb

Ardelenilor le place vinul alb

Aşadar nu există festin culinar de Paşte fără ouă roşii şi nici fără un pahar de vin! Dacă la unele feluri se potriveşte doar cel alb sec, la altele, vinul rose - perfect pentru femei. Însă, în această, în inima Ardealului, cel mai...

Vineri, 26.04.2019, 16:28
1 Aprilie la Păcălești. Cum arată localitatea din România în care se spune că s-ar fi născut Păcală!

1 Aprilie la Păcălești. Cum arată localitatea din România în care se spune că s-ar fi născut Păcală!

Deşi pare, nu este o păcăleală, satul Păcăleşti chiar există. Păcăleşti-să trăieşti! Se află în Ardeal, mai exact în judeţul Bihor. Locuitorii lui spun, amuzaţi, că astăzi îşi sărbătoresc onomastica. 

Luni, 01.04.2019, 14:36
Este 1 aprilie şi este ziua satului Păcăleşti

Este 1 aprilie şi este ziua satului Păcăleşti

Deşi pare, nu este o păcăleală, satul Păcăleşti chiar există. Păcăleşti-să trăieşti! Se află în Ardeal, mai exact în judeţul Bihor. Locuitorii lui spun, amuzaţi, că astăzi îşi sărbătoresc onomastica. Am fost şi noi să le...

Luni, 01.04.2019, 13:26
O salată în Dobogea sau în Ardeal este mai scumpă decât în Banat sau Oltenia. Harta prețurilor pentru legumele de primăvară

O salată în Dobogea sau în Ardeal este mai scumpă decât în Banat sau Oltenia. Harta prețurilor pentru legumele de primăvară

O masă verde în Dobogea sau în Ardeal este mai scumpă decât în Banat. Este perioada din an în care comercianţii profită de pofta oamenilor pentru trufandalele abia apărute în pieţe, care fac postul Paştelui mai uşor de ţinut. Aşa se...

Miercuri, 20.03.2019, 20:07
Fărşangul, obiceiul care îngroapă iarna şi spiritele rele

Fărşangul, obiceiul care îngroapă iarna şi spiritele rele

Tradiţie din străbuni este păstrată în mai multe zone din Ardeal de sute de ani. Fărşangul alungă iarna şi îngroapă spiritele rele, spune obiceiul. Este un moment în care sute de oameni se maschează sau îmbracă porturi populare şi merg...

Duminica, 03.03.2019, 08:40
Cea mai surprinzătoare reţetă vine însă din Ardeal. Unde bucătarii au inventat slănina cu aur

Cea mai surprinzătoare reţetă vine însă din Ardeal. Unde bucătarii au inventat slănina cu aur

Cu toate că ignatul s-a dus de mult la Cluj Napoca iubitorii slanei au avut ocazia să ia parte la un inedit festival culinar dedicat acestei delicatese româneşti. Printre slana cu boia sau plante aromate cei prezenţi la eveniment au avut ocazia...

Sambata, 02.02.2019, 19:27
O fermă ecvestră din inima Ardealului a devenit favorita unor turişti din Taiwan

O fermă ecvestră din inima Ardealului a devenit favorita unor turişti din Taiwan

Călăria prin zăpadă este alternativa sporturilor de iarnă! O demonstrează zecile de turişti veniţi la Prod în judeţul Sibiu. Acolo, la ferma de echitaţie, 30 de armăsari şi ponei îi poartă prin sat pe cei care doresc să admire peisajele...

Luni, 28.01.2019, 16:29
Cum se obțin cele mai fine brânzeturi

Cum se obțin cele mai fine brânzeturi

Aţi auzit de brânza cu leurdă? Sau cu ciocolată neagră, ori poate vreţi să încercaţi brânza cu nucă şi coniac? Ei bine, toate aceste delicii le găsiţi într-o făbricuţă din Ardeal, unde un sătean pregăteşte tot felul de...

Miercuri, 23.01.2019, 08:03
Castelul Pekri, bijuteria ascunsă din Ardeal

Castelul Pekri, bijuteria ascunsă din Ardeal

Deşi aminteşte de castelele de pe Valea Loarei, castelul din localitatea mureşeană Ozd este foarte puţin cunoscut românilor! E vechi de 400 de ani şi a fost complet reconstruit, după ce a fost distrus de un incendiu. Din păcate, clădirea în...

Luni, 14.01.2019, 16:30
Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal a fost prins! Ce pedeapsă a primit pentru toate furturile și tâlhăriile comise

Cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal a fost prins! Ce pedeapsă a primit pentru toate furturile și tâlhăriile comise

Ușurare mare pentru sute de propietari care erau în pericol de a fi  tâlhăriți de ,,cel mai mare spărgător de locuințe din Ardeal''.

Joi, 10.01.2019, 17:06
Băuturile de sezon, pregătite cu grijă în Ardeal

Băuturile de sezon, pregătite cu grijă în Ardeal

Mâncarea ca mâncarea dar. parcă nu e petrecere fără o băutură de sezon. Cum ar fi vinul cald şi ţuica fiartă, în Ardeal. Pregătite după reţetele locului, ele fac deliciul bărbaţilor, le încălzesc mâinile şi merg direct la suflet....

Luni, 31.12.2018, 16:26
Leac din bătrâni pentru răceală, dar şi bună la digestie, ţuica continuă să fie în topul preferinţelor românilor

Leac din bătrâni pentru răceală, dar şi bună la digestie, ţuica continuă să fie în topul preferinţelor românilor

Leac din bătrâni pentru răceală, dar şi bună la digestie, ţuica continuă să fie în topul preferinţelor românilor! Mai ales când vorbim despre ardeleni. Însă, pentru a obţine o damigeană de ţuică, oamenii au ceva de muncă. Întâi...

Luni, 26.11.2018, 16:23
Ciorba de fasole cu afumătură, servită într-o pâine specială, e nelipsită din meniurile restaurantelor tradiţionale din Ardeal

Ciorba de fasole cu afumătură, servită într-o pâine specială, e nelipsită din meniurile restaurantelor tradiţionale din Ardeal

Turul României în bucate ne poartă astăzi în Braşov, unde tradiţionala ciorbă de fasole cu ciolan este servită într-un mod ingenios. Direct în pâine. Aluatul crocant ţine loc de strachină şi nu absoarbe lichidul, spre uimirea turiştilor...

Vineri, 23.11.2018, 19:39
x