474 articole
Concurenții le-au putut ajuta pe echipele care pleacă în cursa pentru ultima șansă oferindu-le obiecte personale care le vor ajuta foarte mult la probele ce urmează. Gesturile unor colegi i-au impresionat profund, în timp ce altele i-au dezamăgit.
Miercuri, 25.01.2023, 21:43Concurenții au aflat care sunt cele trei echipe care intră la cursa pentru ultima șansă, în funcție de clasament și de votul colegilor. Irina Fodor a făcut anunțul care a creat controverse.
Miercuri, 25.01.2023, 21:31După o zi extrem de încărcată, concurenții s-au lovit de o nouă provocare. Cele 7 echipe au fost nevoite să își găsească cazare în capitala Mexicului, unde oamenii sunt altfel față de locurile în care au fost până acum.
Miercuri, 25.01.2023, 21:00După o cursă nebună care le-a testat curajul, cele 9 echipe au ajuns în Mexico City, acolo unde îi aștepta Irina Fodor cu cea de-a doua imunitate. Pe traseu, concurenții au dat tot ce au avut mai bun și și-au întrecut limitele, însă doar cei care au ajuns primii au obținut avantajul mult râvnit.
Marti, 24.01.2023, 23:59Proba cu electroșocuri din ediția 6, difuzată pe 24 ianuarie 2023, a adus tensiunu și în interiorul echipelor. Concurenții nu și-au mai putut stăpâni nervii și au răbufnit în plină stradă, aruncându-și cuvinte grele.
Marti, 24.01.2023, 23:34Cusa către Mexico City continuă, iar miza este mare. Probele sunt, de asemenea, pe masură pentru că prima echipă care ajunge la Irina Fodor primește imunitate, iar cele de pe ultimele două poziții intră la cursa pentru ultima șansă
Marti, 24.01.2023, 23:05Pentru jocul de amuletă din ediția 7 difuzată pe 23 ianuarie 2023, trei echipe au intrat în arenă cu un taur fioros și au dus o „luptă” care va rămâne în istoria emisiunii. Iată cum s-au descurcat!
Marti, 24.01.2023, 22:15Concurenții au descoperit oameni speciali cu povești de viață extraordinare la cazare. Cele 9 echipe au primit lecții importante de viață de la cei care le-au oferit un acoperit deasupra capului.
Marti, 24.01.2023, 21:40Cele 9 echipe de concurenți America Express au pornit într-o cursă dedicată curajului și depășirii limitelor. Ei au făcut cunoștință cu noi tradiții șocante ale aztecilor pentru ca la final să obțintă cea de-a doua imunitate din din această etapă.
Marti, 24.01.2023, 20:42Concurenții au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a obține prima imunitate din a doua etapă America Express - Drumul Aurului. Cele 9 echipe au trecut prin misiuni dificile până să ajungă la Irina Fodor, însă doar doi concurenți se vor bucura de cazare, bani, mâncare, transport și puțin timp de respiro.
Luni, 23.01.2023, 23:52Cursa pentru imunitate a venit la pachet cu agitația și stresul. Concurenții au cedat și astfel au apărut și primele tensiuni între membrii echipei.
Luni, 23.01.2023, 23:01În goana spre imunitate, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au încălcat o regulă importantă de la America Express, așa că au fost penalizați. Despre ce a fost, de fapt, vorba.
Luni, 23.01.2023, 22:12În ediția 6 din America Express, difuzată pe data de 23 ianuarie, Cătălib Bordea a făcut o serie de mărturisiri emoționante, cu lacrimi în ochi, despre cum a ajuns să fie crescut doar de bunicii lui.
Luni, 23.01.2023, 21:44În ediția 6 din America Express, difuzată pe data de 23 ianuarie, Andreea Antonescu a făcut o serie de mărturisiri emoționante, cu lacrimi în ochi, despre relația cu regretatul său tată.
Luni, 23.01.2023, 21:42În ediția 6 din 23 ianuarie 2023, concurenții America Express au creat un altar pentru persoanele dragi care nu mai sunt în viață. Astfel, aceștia au rememorat evenimente importante din viața lor și au povestit cu ochii în lacrimi despre cele mai grele momente prin care au trecut.
Luni, 23.01.2023, 21:39După un început de cursă plin de energie, concurenții au fost nevoiți să își caute cazare pentru a înopta, însă unele echipe au avut parte de o serie de surprize.
Luni, 23.01.2023, 21:18Concurenții contină cursa pe Drumul Aurului, de data aceasta într-o zi extrem de specială care pune Mexicul pe harta lumii - „Ziua Morților”. Cele 9 echipe au noi provocări de înfruntat, iar adrenalina atinge cote maxime.
Luni, 23.01.2023, 20:45Începutul celei de-a doua etape i-a pus pe concurenți față în față cu „defectele” lor, dar și cu unele dintre cele mai mari frici. Unele echipe s-au lovit de refuzuri pe bandă rulantă, în timp ce altele au trecut prin clipe de panică, toate acestea ca la final, numai 3 cupluri să lupte pentru jocker.
Duminica, 22.01.2023, 23:25Concurenții sunt pe ultima sută de metri în drum spre Yuriria, locul în care Irina pune la bătaie jocker-ul. Miza este una mare, însă și autostop-ul este pe măsură, mai ales pentru Cătălin Bordea și Nelu Cortea.
Duminica, 22.01.2023, 22:41Concurenții au apelat la niște metode inedite pentru a-i convinge pe localnici să dea din ceaiurile cu remedii miraculoase pe care le-au pregătit chiar ei.
Duminica, 22.01.2023, 22:20Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au trecut prin momente de panică atunci când, chiar în timp ce se deplasau către următoarea probă, șoferul lor a cotit pe lângă drumul principal. Cei doi și-au făcut tot felul de gânduri când s-au văzut în mijlocul câmpului.
Duminica, 22.01.2023, 21:37Ajunse primele la probă, Andreea Bălan și Andreea Antonescu sunt puse în fața unei provocări incomode. Ele sunt nevoie să acorde câte un defect adversarilor, ceea ce fără îndoială, adâncește rivalitățile dintre ele și adversari și stârnesc reacții.
Duminica, 22.01.2023, 21:27Prima probă din cea de-a doua etapă a reaprins rivalitatea dintre echipe. Concurenții au fost nevoiți să treacă de proba dansului de luptă, însă unora provocarea le-a pus mari probleme. Iată cum s-au descurcat.
Duminica, 22.01.2023, 20:37Concurenții au ajuns în cea de-a doua etaptă a celui mai dur reality show din România, iar acest lucru nu poate însemna decât provocări mai mari. Bruha și Pufeh au primit un „handicap” care îi va însoți pe traseu, iar probele devin din ce în ce mai solicitante pentru toți.
Duminica, 22.01.2023, 20:15Serialul Lia – Soţia soţului meu a fost lider de piaţă la nivelul întregii ţări, cu noile episoade. Peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit aseară serialul de la Antena 1.
Vineri, 20.01.2023, 12:33După ce au surprins pe toată lumea cu faptul că formează un cuplu, cele două foste ispite de la Insula Iubirii sezonul 6 au sărbătorit un an de relație și s-au fotografiat într-o ipostază adorabilă.
Duminica, 15.01.2023, 13:42În Ajunul Crăciunului, telespectatorii Antena 1 vor trăi magia sărbătorii într-o ediţie specială a transforming show-ului Te cunosc de undeva!. 6 cupluri au spus „Da” provocării și s-au întrecut în momente spectaculoase, dar numai unul a câștigat trofeul.
Sambata, 24.12.2022, 23:55În Ajunul Crăciunului, telespectatorii Antena 1 au trăit magia sărbătorilor într-o ediţie specială a transforming show-ului Te cunosc de undeva! cu invitați pe măsură. Ştefan Bănică şi Emilia Popescu au revenit pe scenă cu un moment de senzație.
Sambata, 24.12.2022, 23:18În ediția specială de Crăciun, din dată de 24 decembrie 2022, a emisiunii Te cunosc de undeva, Emi şi Cuza s-au transformat în Michael Buble și Blake Shelton si au cantat piesa „Home”.
Sambata, 24.12.2022, 22:20Iulia Albu și Nea Marin au surprins pe toată lumea cu prestația din acestă ediție specială de Crăciun de la Te cunosc de undeva!
Sambata, 24.12.2022, 21:40Prezentatorii celui mai îndrăgit matinal au acceptat provocarea Te cunosc de undeva! și s-au transformat în actorul Kurt Russell cu piesa „Santa Claus Is Back In Town”
Sambata, 24.12.2022, 21:10Ilona Brezoianu și Florin Ristei, unii dintre cei mai îndrăgiți concurenți ai sezonului 17 au revenit pe scena Te cunosc de undeva! într-o ediție cu totul specială.
Sambata, 24.12.2022, 20:39Romică Țociu și Adriana Trandafir fac din nou echipă în ediția specială de Crăciun Te cunosc de undeva!. Concurenții s-au transformat în Maria Ciobanu și Ion Dolănescu și au făcut show.
Sambata, 24.12.2022, 20:20După un sezon de senzație, încheiat săptămâna trecută cu desemnarea marilor câştigători, transforming show-ul de la Antena 1 revine în Ajun de Crăciun, cu o ediţie specială – un regal al transformărilor spectaculoase, dedicat sărbătorilor de iarnă.
Sambata, 24.12.2022, 20:00Câștigătorii Te cunosc de undeva! sezonul 18 au fost desemnați. Ei sunt cei care au plecat acasă cu premiul cel mare, în valoare de 15.000 de euro. Iată cum au reacționat.
Sambata, 17.12.2022, 23:43Distracția a fost în toi în culisele transforming show-ului Te cunosc de undeva! în Finala Te cunosc de undeva! sezonul 18. Concurenții au devenit nostalgici și și-au așternut gândurile la sfârșit de emisiune.
Sambata, 17.12.2022, 22:30Emilian și Wrs nu au avut o misiune ușoară în Finala Te cunosc de undeva! sezonul 18. Ei s-au transformat în monștri sacri ai rock-ului, Disturbed.
Sambata, 17.12.2022, 22:20Jo și Liviu Teodorescu au intrat în pielea lui Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith și au făcut spectacol.
Sambata, 17.12.2022, 21:40Feli și Nicolai Tand au umplut platoul Te cunosc de undeva! cu voie bună. Concurenții au făcut show total cu transformarea în O-Zone.
Sambata, 17.12.2022, 21:25Sore și Emma de la ZU au transformat platoul Te cunosc de undeva! sezonul 18 într-o adevărată scenă de burlesque cu transformarea în Christina Aguilera și Pink.
Sambata, 17.12.2022, 20:40Emi și Cuza s-au transformat în Hozier pentru finala Te cunosc de undeva! și au cântat „Take Me to Church”.
Sambata, 17.12.2022, 20:30Prezentatorii și jurații au emanat rafinament în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 18 prin ținutele lor demne de covorul roșu.
Sambata, 17.12.2022, 20:00Pe data de 17 decembrie, Anamaria Prodan împlinește 50 de ani, însă vedeta a furat startul și și-a sărbătorit deja ziua de naștere într-un loc de suflet, Mănăstirea Nechit.
Luni, 12.12.2022, 12:57Răzvan Simion, Doina Teodoru, Ilona Brezoianu sau Cosmin Natanticu sunt doar câţiva dintre cei care îşi vor lua la roast colegii, chiar de ziua Antena 1.
Marti, 29.11.2022, 10:39Punctele colegilor de la canapea au făcut diferența și la doar un punct distanță, a fost ales cuplul câștigător al acestei ediții.
Sambata, 26.11.2022, 23:40Concurenții au dat, din nou, tot ce au avut mai bun într-o nouă ediție spectaculoasă, dar transformările nu ar fi fost atât de reușite fără ajutorul întregii echipe.
Sambata, 26.11.2022, 23:00Emi și Cuza au pus în scenă un show complex marca Elvis Presley și au ridicat totată sala la dans.
Sambata, 26.11.2022, 22:42Emilian și Wrs au adus emoția în platoul transforming showului cu interpretarea piesei „I' m not the only one”.
Sambata, 26.11.2022, 22:10Rona Hartner și Johny Romano au surprins pe toată lumea cu transformarea în Joe Cocker și au primit felicitări din partea juriului și a colegilor de la canapea.
Sambata, 26.11.2022, 21:35Eliza și Cosmin Natanticu s-au transformat în Fuego și Lidia Buble și au cântat „Of, Inimioară”.
Sambata, 26.11.2022, 21:10